Beneficii pentru copii cu dizabilități în UK și pentru persoane cu dizabilități cu vârsta cuprinsă între 16 și 64 de ani
În acest articol discutăm despre două sisteme prin care Guvernul britanic oferă beneficii persoanelor cu dizabilități în UK. Discutăm despre
- Disability Living Allowance (DLA) – pentru copii
- Personal Independence Payment (PIP) – pentru persoane cu vârsta cuprinsă între 16 și 64 de ani
Vei afla:
- cum se plătesc beneficiile pentru dizabilități în UK
- câți bani oferă aceste sisteme
- cum se obține beneficiul pentru copii cu dizabilități și ce criterii de eligibilitate se aplică
- ce criterii trebuie să îndeplinească persoanele cu vârsta între 16 și 64 de ani
- metodele de aplicare
Beneficiu oferit pentru copii cu dizabilități în UK – Disability Living Allowance (DLA)
Acest beneficiu pentru copii cu dizabilități în UK poate fi obținut de persoanele care locuiesc în UK și au grijă de unul sau mai mulți copii cu dizabilități. Ajutorul financiar poate fi obținut și pentru copii care au nevoie de îngrijire specială.
Beneficiul DLA pentru creșterea copiilor cu dizabilități se aplică în cazul în care:
- copilul are mai puțin de 16 ani
- are dificultăți în a merge sau are nevoie de mai multă atenție și suport față de un alt copil de aceeași vârstă care nu are nicio dizabilitate
De reținut: În cazul în care copilul locuiește in Scoția, trebuie să verificați un sistem diferit care se numește Child Disability Payment. Pentru Irlanda de Nord puteți găsi criteriile și pașii necesari aici.
Criterii de eligibilitate pentru copii cu dizabilități în UK (DLA)
Nu orice copil cu dizabilități care locuiește în UK poate să obțină acest beneficiu.
- Copilul trebuie să aibă mai puțin de 16 ani (dacă are mai mult de 16 ani trebuie să aplice pentru PIP – subiect despre care discutăm în acest articol)
- Are dificultăți in a merge
- Are nevoie de ajutor și îngrijire
- Trebuie să se afle in Anglia, țara Galilor, o țară din EEA sau Olanda
- Dacă are peste 3 ani, trebuie să fi locuit in Marea Britanie cel puțin 6 luni din ultimele 12 luni
- Trebuie să fie rezident în UK
- Să nu fie subiect al controlului imigrării
Dificultățile pe care le are copilul trebuie să fie prezente de mai mult de 3 luni și să continue pe o perioadă de minim 6 luni. În cazurile de boală terminală criteriul existenței dizabilității de cel puțin 3 luni nu se ia în considerare.
Îngrijitorii și copiii care nu au cetățenie britanică este necesar să dețină statut de rezident prin EU Settlement Scheme. Acest lucru înseamnă că dețin pre-settled status sau settled status. Click aici pentru a găsi explicații despre aproape tot sistemul, inclusiv cum se obține pre-settled și settled status pas cu pas.
În cazul copiilor mai mici de 6 luni, aceștia trebuie să fi locuit în Marea Britanie cel puțin 13 săptămâni.
În cazul copiilor între 6 luni și 3 ani, aceștia trebuie să fi locuit în Marea Britanie pentru cel puțin 26 de săptămâni.
Acest beneficiu este format din două componente:
În funcție de nevoile speciale ale copilului pentru care aplicați, puteți beneficia fie de ambele componente, fie doar de una dintre ele. Ține de circumstanțele personale.
- Componenta de îngrijire – criterii în funcție de nivelul de îngrijire de care are nevoie un copil
- Componenta de mobilitate – criterii în funcție de cât de mobili sunt copiii, dacă pot merge singuri sau au nevoie de ajutor
Componenta de îngrijire (care component)
Are în vedere nivelul de îngrijire de care un copil are nevoie, de exemplu:
- Cel mai scăzut nivel – are nevoie de ajutor/ îngrijire doar o parte din zi
- Mediu – are nevoie de ajutor/ îngrijire frecvent sau are nevoie de supraveghere atât in timpul zilei cât și pe timpul nopții sau are nevoie de ajutor pentru dializă
- Cel mai ridicat – are nevoie de ajutor/ îngrijire/supraveghere constant în timpul zilei si nopții sau sunt bolnavi terminal
Componenta de mobilitate (mobility component)
Depinde de nivelul de ajutor de care au nevoie pentru a merge, de exemplu:
- Scăzută – pot merge dar au nevoie de ajutor sau supraveghere când sunt afară
- Ridicată – nu pot merge, pot merge doar distanțe scurte fără disconfort sever, ar putea înrăutăți starea in care se află dacă ar încerca să meargă sau sunt orbi/au probleme grave de vedere
Această componentă are de asemenea vârste limită, adică nu puteți aplica până când vârstele următoare nu sunt împlinite:
Scăzută – copilul trebuie să aibă minim 5 ani
Ridicată – copilul trebuie să aibă minim 3 ani
Dacă beneficiați de această indemnizație dar primiți doar componenta de îngrijire deoarece copilul nu are încă vârsta necesară pentru a aplica și pentru componenta de mobilitate, înainte cu 6 luni înainte de împlinirea vârstei necesare veți primi un pachet cu un formular de aplicare.
Dacă nu ați primit formularul respectiv si considerați că vă încadrați pentru a primi și componenta de mobilitate puteți contacta Disability Service Centre.
Pentru orice schimbări ale circumstanțelor trebuie să anuntați Disability Service Centre. Unele schimbări pot afecta suma primită. Exemple de schimbări pentru care trebuie să anuntați dsc: schimbarea adresei, starea copilului se înrăutățeste sau dacă beneficiază de tratament medical din străinătate.
Îndemnizația nu va fi, în cele mai multe cazuri, afectată în cazul în care copilul:
- este într-un Home care pentru mai puțin de 28 de zile
- este admis în spital
- este în străinătate pentru mai puțin de 13 săptămâni
- este în străinătate pentru mai puțin de 26 de săptămâni dacă motivul este pentru a primi tratament pentru o condiție pe care o avea dinainte de a pleca în străinătate.
Câți bani se oferă și cum se plătește beneficiul pentru copii cu dizabilități în UK (DLA)
Pentru componenta de îngrijire:
Nivelul de îngrijire Suma săptămânală
Cel mai scăzut 23.70
Mediu 60.00
Cel mai ridicat 89.60
Pentru componenta de mobilitate:
Nivelul de mobilitate suma săptămânală
Scăzut 23.70
Ridicat 62.55
În funcție de nivelul de ajutor necesar pentru îngrijirea copilului, suma ce poate fi primită este între £23.70 si £152.15 pe săptămână. Această sumă este scutită de taxe. Indemnizația este plătită începând cu data de la care formularul de înscriere ajunge la centrul lor.
- Banii sunt trimiși la fiecare 4 săptămâni, în cea de-a doua zi a săptămânii – Marți
- În cazul în care în ziua plății este ”bank holiday”, de obicei plata se face cu o zi înainte de ziua respectivă – Luni.
Nu se plătește retroactiv. Acest lucru înseamnă că nu se plătește pentru o perioadă din trecut, de când copilul a dobândit dizabilitățile.
Metoda de aplicare pentru DLA
Pentru a beneficia de acest ajutor, trebuie să fiți persoana care are grijă de copilul pentru care aplicați:
- părinte
- părinte vitreg
- bunic
- gardian legal
- părinte adoptiv
- frate sau sora mai mare
Formularul de aplicare se numește DLA claim form și îl puteți descarca din sursă oficială apăsând aici.
De asemenea, puteți suna la linia de ajutor DLA pentru a cere să vă fie trimis un formular prin poștă. Apăsați aici pentru pagina oficială unde sunt afișate metodele de contact.
După ce trimiteți formularul, durează până la 8 săptămâni să primiți un răspuns. În cazul în care vă este acordată această indemnizație, scrisoarea cu răspunsul va conține și data la care veți primi prima plată.
Dacă nu sunteți de acord cu decizia luată în privința cererii dumneavoastră, puteți ataca decizia (click aici pentru mai multe informații).
Împlinirea vârstei de 16 ani
Odată cu împlinirea vârstei de 16 ani, indemnizația pentru copiii cu dizabilități în UK va fi înlocuită de pensia de invaliditate – Personal Independence Payment. Persoanele care primesc indemnizația pentru copii cu dizabilități și împlinesc 16 ani vor primi o scrisoare pentru a aplica pentru pensia de invaliditate.
Beneficiu pentru persoane cu dizabilități în UK, cu vârsta cuprinsă între 16 și 64 de ani – Personal Independence Payment (PIP)
Poate fi obținut de persoanele care locuiesc în UK și au una sau mai multe dizabilități. De asemenea poate fi obținut de persoanele care au nevoie de îngrijire specială. Persoana care aplică are:
- O condiție medicală fizică sau psihică sau dizabilitate
- Are dificultăți în a desfășura activitățile de zi cu zi
Beneficiul PIP pentru persoane cu dizabilități este o plată neimpozabilă și se acordă indiferent de nivelul veniturilor pe care le are persoana care aplică.
Cine poate să obțină beneficiul PIP
Asemenea sistemului pentru copii, există anumite criterii de eligibilitate pentru a obține acest ajutor financiar.
- Aveți între 16 și 64 de ani
- Nu sunteți supuși controalelor de imigrație
- Locuiți în Marea Britanie de cel puțin 2 din ultimate 3 ani
- Aveți cetățenie britanică sau statut de imigrare prin EU Settlement Scheme (pre-settled sau settled status)
- Dispuneți de un loc permanent de trai în această țară
- Condițiile medicale pe care le aveți sunt estimate să dureze mai mult de 12 luni
- Din punct de vedere medical vă calificați pentru cel puțin una din componentele explicate mai jos
Dacă ați depășit vârsta de pensionare, puteți aplica pentru Attendance Allowance.
În cazul în care ați beneficiat de PIP în trecut și erați încă eligibil cu un an înainte de a atinge vârsta de pensionare, puteți aplica din nou.
Există două componente prin care funcționează acest beneficiu:
- Componenta activităților de zi cu zi – criterii în funcție de nivelul de ajutor de care are nevoie o persoană pentru a desfășura activitățile de zi cu zi
- Componenta de mobilitate – criterii în funcție de cât de mobilă este persoana, dacă poate merge singură sau are nevoie de ajutor
Componenta activităților de zi cu zi
Atunci când se face evaluarea stării de sănătate a beneficiarului, se analizează:
- Capacitatea de a prepara și servi masa
- Administrarea vitaminelor
- Efectuarea procedurilor terapeutice și monitorizarea evoluției stării de sănătate.
- Respectarea igienei personale
- Folosirea toaletei, urinarea/ defecarea involuntară
- Capacitatea de îmbrăcare și dezbrăcare
- Comunicarea orală
- Capacitatea de a citi și a înțelege semnificația literelor, simbolurilor și a cuvintelor
- Comunicarea cu alte persoane față în față
- Capacitatea de a lua decizii legate de bani sau alte aspecte financiare
Componenta mobilității
Atunci când se face evaluarea stării de sănătate a beneficiarului, se analizează:
- Capacitatea de a planifica un traseu și de a-l urmări
- Capacitatea de a vă părăsi locuința
- Capacitatea deplasării în sine
De exemplu, suferiți de anxietate și din această cauză nu vă puteți părăsi locuința nici pentru lucruri elementare, precum cumpărături alimentare.
Câți bani se oferă și cum se plătește PIP – beneficiu pentru persoane cu dizabilități în UK
Componenta activităților de zi cu zi
scăzut 60.00
ridicat 89.60
Componenta mobilității
scăzut 23.70
ridicat 62.55
Suma (scutită de taxe) ce poate fi obținută este între £23.70 si £152.15 pe săptămână. Se plătește începând cu data la care formularul pentru înscriere ajunge la centrul lor. Suma este virată în cont la fiecare 4 săptămâni.
Odată cu scrisoarea de confirmare, veți primi următoarele informații:
- Data primei plăți
- În ce zi din săptămână veți fi plătit de obicei
- Pentru ce perioadă veți primi PIP
- Dacă și când vi se va revizui cazul
- În cazul în care în ziua plății este ”bank holiday”, de obicei plata se face cu o zi înainte de ziua respectivă
Pașii prin care se aplică pentru PIP – persoane cu dizabilități cu vârsta cuprinsă între 16 și 64 de ani
1. Sunați pentru a deschide cererea
- datele dumneavoastră de contact
- data nașterii
- National Insurance number
- datele contului bancar – account number și sort code
- numele, adresa și numărului de telefon ale doctorului dumneavoastră
- datele și adresele tuturor spitalelor în care ați fost internat (dacă este cazul)
- datele în care ați petrecut mai mult de 4 săptămâni in afara țării și unde v-ați aflat
2. Completați formularul primit prin poștă și trimiteți-l înapoi
You’ll usually get a form called ‘How your disability affects you’ within 2 weeks.
După ce ați deschis cererea telefonic, veți primi în 2 săptămâni un formular “How your disability affects you”. Acest formular va veni însoțit și de instrucțiuni de completare. După ce l-ați completat, îl returnați la adresa deja scrisă pe formular, în maxim o lună de la data la care l-ați primit. Cu acest formular puteți include și orice dovezi relevante cazului dumneavoastră, precum: planuri de îngrijire, rețete, orice informații referitoare la sănătatea dumneavoastră.
3. Evaluarea nevoilor dumneavoastră
Este posibil să aveți nevoie de o evaluare a stării dumneavoastră de sănătate. In funcție de decizia medicului, evaluarea poate fi în persoană, prin apel telefonic sau apel video. De obicei durează în jur de o oră și are ca scop aflarea următoarelor informații:
- cum vă este afectată viața de condiția pe care o aveți
- orice tratamente ați urmat
Veți primi decizia legată de cazul dumneavoastră printr-o scrisoare. Dacă vă este acceptată cererea, în aceeași scrisoare va fi și data la care veți fi plătit pentru prima oară. Dacă nu sunteți de acord cu decizia luată în privința cererii dumneavoastră, puteți ataca decizia (click aici pentru mai multe informații).
Mai am multe informații pentru tine, pentru că desfășor un proiect împotriva corupției din Anglia, Marea Britanie, UK. Dacă ești interesat să înveți multe alte lucruri despre acest sistem, inclusiv cum obții acte gratuit, click aici și verifică lista în care adaug toate subiectele abordate.