Asigurare de sănătate în UK. Card valabil în toată Europa

Distribuie oriunde

De ce este important să obținem un card de asigurare de sănătate în UK

Cu ajutorul unui card de asigurare de sănătate în UK putem primi îngrijire medicală în toată Europa, atunci când călătorim. Vorbim despre un tip de îngrijire medicală pe care trebuie s-o primești de urgență și care nu poate aștepta până te întorci în UK. Exemple: iei un virus, te otrăvești, te accidentezi, ești deja sub un tratament și ai nevoie de monitorizare.

Dacă mergi în vacanță în România sau în altă țară din Europa și ajungi la urgențe:

  • ai șanse să nu plătești nimic sau plătești la costuri reduse dacă ai card de asigurare de sănătate în UK
  • dacă ajungi la urgențe într-o altă țară atunci când călătorești și nu ai acest card, cel mai probabil va fi nevoie să plătești pentru îngrijirea medicală
  • cardul de asigurare nu înlocuiește asigurarea de călătorie. Cardul poate să acopere unele costuri, asigurarea plătită poate să acopere alte costuri

Nu noi decidem dacă situația în care ne aflăm este o urgență. Spitalul la care mergem să ne tratăm decide dacă într-adevăr trebuie să fim tratați în regim de urgență folosind cardul de asigurare de sănătate.

Îngrijirea medicală se bazează pe contribuții la stat. Dacă de exemplu suntem rezidenți în UK și avem 0 contribuții în România, fără un astfel de card riscăm să plătim îngrijirea medicală oferită în regim de urgență.

Două tipuri de carduri de asigurare de sănătate în UK

Există două tipuri de carduri de asigurare de sănătate valabile când călătorim. Acestea se numesc:

  • UK Global Health Insurance Card (GHIC)
  • UK European Health Insurance Card (EHIC)

Ambele carduri oferă aceeași asigurare însă țările în care acestea sunt valabile se pot schimba.

O diferență dintre aceste carduri ar fi că EHIC a apărut pe vremea când UK se afla în Uniunea Europeană. GHIC a apărut ca parte a acordurilor de retragere al Regatului Unit din Uniunea Europeană – Brexit. Pentru cei mai mulți cetățeni cardul GHIC înlocuiește cardul EHIC, când acesta din urmă expiră.

De asemenea pe site-ul guvernului britanic am găsit scris că dacă ai un card EHIC, acesta va fi valabil până la data expirării afișată pe card. Odată ce expiră, trebuie să aplicăm pentru GHIC. Pornind de la aceaste informații am decis să aplic direct pentru GHIC.

Important

Pentru acest card aplicăm în mod gratuit direct pe site-ul NHS (video mai jos).

Cardul global de asigurare de sănătate în UK nu înlocuiește asigurarea pe care o putem plăti separat atunci când călătorim.

Nu există un termen limită până la care putem să aplicăm pentru GHIC sau EHIC. Cei care ați obținut cardul EHIC, îl puteți folosi până când o să expire. Puteți aplica pentru un nou card cu 6 luni înainte să expire.

Cardurile de asigurare de sănătate în UK nu necesită activare. Odată ce le-am primit acasă este totul în regulă.

În ce țări sunt valabile cardurile GHIC și EHIC

Cardul UK GHIC este valabil în țările Uniunii Europene și în Muntengru. În Elveția este valabil doar în anumite circumstanțe. Acest card, specifică NHS, s-ar putea să devină valid în mai multe țări în viitor.

Cardul UK EHIC este valabil în țările UE, Islanda, Liechtenstein, Muntenegru și Norvegia. Din nou, în Elveția este valabil doar în anumite circumstanțe.

Ce faci dacă pleci în călătorie și nu ai cardul cu tine

Dacă ai uitat cardul sau din alte motive nu îl ai și ajungi la urgențe, poți obține un Certificat Provizoriu de Înlocuire (PRC – Provisional Replacement Certificate). Cu acesta dovedești că ești eligibil să beneficiezi de îngrijire medicală dacă ai nevoie de ea, la urgență, pe parcursul călătoriei.

PRC-ul îți oferă același tip de asigurare ca și cum ai avea cardul cu tine. Pentru a obține acest PRC, accesează sursa oficială NHS. De reținut: și altcineva poate să aplice pentru tine.

Cine este eligibil să aplice pentru cardul GHIC, de asigurare de sănătate în UK

Ai putea fi eligibil să obții acest card dacă îndeplinești una dintre următoarele condiții:

  • locuiești legal în UK și nu beneficiezi deja de o asigurare oferită de o țară UE sau Elveția
  • locuiești în Uniunea Europeană sau Elveția cu un formular înregistrat S1, E121, E106 sau E109 emis de UK
  • locuiești în UE sau Elveția cu un document A1 emis de UK
  • ești un membru de familie sau o persoană dependentă de cineva care a obținut acest card

Aplicații pentru membri familiei

Fiecare membru de familie are nevoie de cardul său. Când aplici poți să adaugi soția, partenerul civil, partenerul de durată cu care nu ești căsătorit și copiii. Trebuie să începi prin completarea detaliilor tale și la un moment dat te vor întreba în aplicație dacă dorești să adaugi și alte persoane. În partea video de mai jos am scos în evidență această întrebare.

Dacă deja ai completat aplicația și vrei să adaugi membri de familie, trebuie să contactezi NHS Healthcare Services. Cred că cea mai bună variantă este să ne pregătim și să aplicăm online pentru toți membri odată.

Persoane născute în UK

Dacă ai fost născut în UK de părinți britanici sau părinți care aveau settlement și au locuit în UK înainte de 1 Ianuarie 2021, nu ești eligibil să obții cardul EHIC dar ești eligibil să obții cardul GHIC. Această informație este valabilă și pentru persoane cu cetățenie irlandeză.

Rambursări când te întorci în UK

În funcție de țara pe care o vizitezi, s-ar putea să fie necesar să plătești pentru toată îngrijirea sau pentru o parte din aceasta. Ulterior ai putea să soliciți o rambursare. Anumite țări solicită pacienților să achite, de exemplu, prescripții medicale. Unele costuri se pot rambursa însă altele nu. Este important să păstrăm toate bonurile și orice hârtii primite de la spital. S-ar putea să îți fie cerute când soliciți o rambursare.

Cum aplici pentru card de asigurare de sănătate în UK

Iată cum arată și cum aplici pentru cardul de asigurare de sănătate în UK, pas cu pas.

Cum trecem de erorile care pot apărea pe parcursul aplicației

Mulți români au raportat că există erori pe parcursul aplicației. Am reușit să reproduc eroarea și am postat pe Facebook un videoclip scurt în care vă arăt cum putem trece de ea. Link videoclip: https://www.facebook.com/reel/1986160215069016

Sfaturi pentru a nu avea probleme:

  1. Nu tastați țara, ci selectați-o din meniu (în videoclipul pas cu pas eu am selectat țara din meniu)
  2. Folosiți browser fără extensii
  3. Nu folosiți traducere. Păstrați browserul simplu
  4. Dacă deja ați primit eroarea, încercați cu un alt browser aplicând sfaturile de mai sus

Ce poți să faci dacă ajungi la urgențe și un spital nu dorește să-ți ia în considerare cardul

Dacă consideri că un spital sau un alt centru pentru îngrijire în situații de urgență greșesc când spun că nu pot să-ți ia în considerare cardul GHIC sau EHIC, în primul rând trebuie să încerci să rezolvi cu ei pe cale amiabilă. Trebuie să explici că acest card îți dă dreptul să primești îngrijire medicală în situații de urgență și îi poți redirecționa către Comisia Europeană online, care afișează imagini cu toate cardurile GHIC și EHIC valide, emise de UK.

Dacă ai nevoie de și mai mult ajutor, contactează NHS Overseas Healthcare Services. Aceștia pot să te sfătuiască cum să acționezi.

Cardul de asigurare de sănătate în UK în cazul studenților

Dacă în mod normal locuiești în UK și ai studiat în Uniunea Europeană începând cu 1 Ianuarie 2021, s-ar putea să fi elgibil să obții card numit UK Student EHIC. Acest card poate fi folosit în Uniunea Europeană și țara în care ai studiat.

Dacă ai început să studiezi după 1 Ianuarie 2021 sau plănuiești să studiezi într-o țară UE, ai nevoie să aplici pentru Student GHIC. Acest card se poate folosi în UE, Elveția și țara în care studiezi (încă nu este valabil în Norvegia, Islanda sau Liechtenstein).

Ca să aplici pentru acest card în calitate de student, ai nevoie de o scrisoare din partea universității sau colegiului care să arate:

  • numele și adresa instituției din UK dacă călătorești cu scopul de a studia
  • adresa unde studiezi în UE sau Elveția
  • detalii cu privire la calificarea pentru care studiezi
  • perioadele de studiu în UE, Norvegia, Islanda, Liechtenstein sau Elveția
  • adresa de rezidență permanentă în UK

Dacă scrisoarea din partea colegiului sau universității nu include adresa de rezidență permanentă în UK, vei fi întrebat să oferi mai multe evidențe pentru a demonstra asta.

Taxe aplicate incorect – ce să faci

Este important ca întotdeauna să păstrăm evidențe. Acesta este un principiu esențial în viață. Să avem evidențe. Bonuri. Hârtii. Tot ce ni se oferă pe unde umblăm, este bine să le păstrăm în funcție de problemele prin care trecem. Păstrăm evidențe cu privire la tratament în acest caz.

Departamentul NHS Overseas Healthcare Services s-ar putea să-ți solicite astfel de evidențe pentru a verifica dacă într-adevăr ai fost taxat în mod eronat sau nu. Se vor uita ce tratament ai primit. Dacă în urma verificărilor vor constata că tratamentul primit este asigurat prin cardul GHIC sau EHIC, îți vor returna banii ție sau asigurării tale, dacă ai plătit pentru o asigurare și a fost nevoie ca ei să-ți plătească tratamentul. Desigur, suma poate să nu fie returnată în totalitate.

Pentru mai multe informații utile despre viața în UK, accesează lista de informare a proiectului.

Întrebări & Răspunsuri

Scroll to Top