Licența TV în UK nu este obligatorie pentru toată lumea
Licența TV în UK nu este obligatorie pentru oricine. Este ceva ce ține de circumstanțele personale. O persoană simplă care nu caută informații pe mai multe pagini se pierde prin detalii. De frică că trebuie să plătească amendă ajunge să plătească licența TV chiar dacă nu este necesar. Mulți români au fost păcăliți și consideră că dacă vizionezi pe Youtube sau ai TV în casă, ești automat obligat să plătești licență. Fals!
În acest articol explic ce înseamnă servicii TV Licensing. Aceasta este prima versiune – voi reveni și cu alte informații.
Conținut:
– ce înseamnă ‘live TV‘ și servicii de ‘streaming‘
– când nu este necesar să plătești
– despre mitul ”avem nevoie de licență dacă avem TV în casă ?”
– cât este amenda pentru licența TV
– despre intrarea cu forța în casă și mandat de percheziție
– cum putem anula licența și cum scăpăm de scrisori
– întrebări și răspunsuri frecvente (Q&A)
Ce înseamnă ‘live TV’ și platformele ‘streaming’
‘Live TV‘ se referă la faptul că vizionezi programe de televiziune care sunt transmise în direct.
Platformele de ‘streaming’ ne oferă posibilitatea de a viziona filme, videoclipuri și programe de televiziune atât pe un televizor cât și pe un telefon, tabletă, laptop, etc. Beneficiul este că nu trebuie să mai descărcăm pentru a viziona. O putem face online. Exemple de servicii de ‘streaming’ ar fi: Youtube, Netflix, Disney+, Amazon Prime Video, Fire Stick TV.
Vezi și videoclipul despre licența TV în care am filmat direct pe site-ul oficial și am făcut o mică analiză pentru o înțelegere mai profundă.
Când nu este necesar să plătești pentru licența TV în UK
Nu trebuie să plătești licență TV în UK ca să vizionezi:
- videoclipuri pe site-uri precum Youtube (să nu fie ‘live TV‘, detalii mai jos)
- TV la cerere prin servicii precum Netflix, Disney+, All 4, Amazon Prime Video (să nu fie ‘live TV‘)
- videoclipuri și DVD-uri la cerere (materiale pre-recorded)
- programe și filme, toate acestea cât timp nu sunt transmise live și nu sunt difuzate LIVE pe un canal de televiziune în timpul în care vizionezi
- nu ai nevoie de licență TV dacă niciodată nu vizionezi live pe niciun canal (incluzând și servicii TV și streaming)
De asemenea nu ai nevoie de licență dacă vizionezi programe după ce au fost difuzate (în reluare), folosindu-te de un calculator, laptop, tabletă, etc. Pentru programe difuzate în reluare plătești licență doar dacă este vorba de BBC iPlayer.
Când trebuie să plătești pentru licența TV în UK
Ai nevoie de o licență TV în UK dacă
- vizionezi sau înregistrezi programe ‘live TV‘. Aici se include și dacă vizionezi programe ‘live TV‘ pe Youtube, care sunt transmise în același timp pe un canal de televiziune
- ITV, Channel 4, Channel 5
- cablu sau televiziune prin satelit live
- vizionezi ‘live TV‘ folosindu-te de servicii de streaming. Ai nevoie de licență dacă conținutul vizionat este transmis LIVE și pe un canal TV. Dacă vizionezi o persoană ca mine, care oferă informații prin LIVE-uri sau premiere pe Youtube, nu trebuie să plătești licență. Plătim atunci când vorbim despre televiziune. De aici și denumirea de licență TV
- vizionezi sau descarci programe BBC iPlayer. Acest lucru se aplică tuturor canalelor, incluzând și platforme precum Sky sau Virgin
- În Septembrie 2016 ar fi apărut o lege care ar spune că atunci când vorbim de BBC iPlayer, fie că urmărești live sau nu, trebuie să ai licență TV
- ai nevoie de licență și atunci când vizionezi programe românești ‘live TV‘ (transmise în direct prin satelit) din afara UK
Ai nevoie de o licență chiar dacă vizionezi de pe un laptop, calculator, tabletă, smartphone și alte dispozitive. Dacă te încadrezi și trebuie să plătești pentru licență, nu este necesar să plătești din nou pentru altă licență ca să vizionezi de pe telefon mobil când te afli în afara casei.
Dacă tot ceea ce faci acasă este să vizionezi prin servicii de streaming Youtube, Netflix (care nu sunt ‘live TV‘) nu ai nevoie de o licență TV.
Mitul. Am nevoie de licență dacă dețin un TV în casă !?
Mulți consideră că trebuie să plătim pentru licență TV doar pentru faptul că avem portița deschisă de a viziona ‘live TV‘. Afirmația este falsă. Nu avem nevoie de licență TV doar pentru simplul fapt că avem un TV în casă. Acesta poate să fie folosit pentru jocuri, pentru Youtube și așa mai departe. Avem nevoie de licență dacă într-adevăr vizionăm ‘live TV‘ sau folosim BBC iPlayer.
Cât costă licența pentru TV în UK
Prețul pentru licența TV este de £159 atât pentru uz personal cât și pentru afaceri. Dacă dispozitivul este alb-negru, licența costă £53.50.
Persoanele cu vârsta peste 75 de ani care primesc ”Pension Credit”, persoanele cărora le lipsește vederea sau se află în îngrijire rezidențială, pot să obțină licența gratuit sau cu reducere.
Amenzi de până la £1000
Atenție. Dacă vă încadrați să plătiți pentru licență și nu o faceți, sistemul poate să facă verificări. Unele verificări pot fi făcute chiar și automat în baza ip-ului, furnizorului de internet sau telefonie mobilă. Se spune că există aparaturi care vă pot detecta din afara casei dacă vizionați ‘live TV’. În același timp un român care a lucrat în domeniu, mi-a spus că nu ar exista astfel de aparaturi și că ofițerii ar face verificări încercând să urmărească printr-o fereastră astfel de activitate.
Să vizionezi ‘live TV’ transmis atât din România cât și din UK fără să ai o licență este o încălcare a legii. Amenda este până la £1000 dacă află că vizionezi ‘live TV‘ sau BBC iPlayer fără să ai licență.
Dacă anulați o licență sau îi înștiințați că nu aveți nevoie de ea, există posibilitatea ca TV Licensing să vă viziteze. Dacă în urma inspecției descoperă că aveți nevoie de licență, va fi nevoie să plătiți pentru ea și există riscul să fiți urmăriți penal și să vă amendeze.
TV Licensing nu pot să declare că avem nevoie de licență doar pentru simplul fapt că avem un televizor acasă. Acesta poate să fie folosit ca monitor sau pentru a viziona la cerere doar pe Youtube și Netflix.
Nu pot să intre cu forța în casă pentru a ne vizita, decât dacă au un mandat (warrant)
Angajații pot să solicite să intre în casă pentru a face verificări. Legea le impune să folosească bunul simț, să bată la ușă și să ne comunice cine sunt. Avem dreptul de a refuza să-i lăsăm în casă dacă nu au mandat de percheziție. Nu pot să intre cu forța fără un mandat însă dacă au motive bine întemeiate, pot să obțină mandat pentru a intra cu forța. Consider că nu ar trebui să ne sperie o verificare acasă, cât timp știm că nu folosim ‘live TV‘.
Înainte de a merge la următoarea secțiune prin care explic cum se anulează licența TV în UK, recomand să recitiți acest articol. Asigurați-vă că într-adevăr nu aveți nevoie de licență. Eu unul nu vizionez ‘live TV‘ și nu plătesc.
Cum anulezi licența TV în UK sau cum poți să-i înștiințezi ca să scapi de scrisori
Dacă te-ai analizat și ești sigur că nu ai nevoie de licență TV, poți să-i înștiințezi pe cei de la TV Licensing.
- Poți să anulezi licența TV completând formularul pentru anulare. După acest pas s-ar putea să-ți primești o parte din bani înapoi. Aceste lucruri se pot clarifica cu ei prin pagina de contact sau prin telefon.
- Dacă nu trebuie să anulezi licența (pentru că nu plătești una), poți să completezi formularul prin care declari că nu ai nevoie de licență. Astfel scapi de scrisorile care continuă să-ți vină acasă. Nu uita să păstrezi confirmarea pe care o să ți-o ofere în urma declarației.
Întrebări și răspunsuri despre licența TV în UK
Dacă ai întrebări, înscrie-te în grupul meu creat pe Facebook și solicită ajutor. Suntem mii de români și ne ajutăm reciproc în privința actelor în UK.
Cauți și alte informații care te pot ajuta să economisești bani și să eviți probleme în UK? Vezi toate articolele pe care le-am publicat.