Asistență juridică UK gratuită – Legal aid – Cum se obține

Distribuie oriunde

Asistență juridică UK gratuită – Legal aid

Ce este Legal aid – Asistență juridică UK.

Legal aid este furnizarea de asistență judiciară din fonduri publice a persoanelor care nu își pot permite reprezentarea juridică și accesul la sistemul judiciar. Este considerată esențială în asigurarea accesului la justiție prin asigurarea egaliății în fața legii, a dreptului la consiliere și a dreptului la un proces echitabil.

Legal aid poate contribui la acoperirea costurilor de consiliere juridică, mediere familială și de reprezentare într-o instanță. Este nevoie să demonstrați dacă cazul dvs este eligibil pentru legal aid, cât de serioasă este problema dvs și faptul că nu vă permiteți să plătiți costurile legale.

Puteți obține legal aid în cazuri de:

  • violență domestică și abuz
  • pericol de pierdere a locuinței
  • dacă ați fost acuzat de o infracțiune sau este posibil să mergeți la închisoare
  • în cazuri de discriminare
  • mediere familială
  • cazuri sub incidenta Legii Drepturilor Omului.

Legal aid – asistență juridică UK: Ce beneficii puteți obține??

Ați putea obține ajutor cu costurile de consiliere juridică sau pe cineva care să vorbească sau să negocieze pentru dvs. Dacă cazul dvs este acoperit de legal aid și vă calificati, puteți beneficia de:

  • sfaturi despre drepturile si opțiunile dvs;
  • ajutor pentru negocieri și pentru întocmirea actelor;
  • ajutor dacă sunteți acuzat de o infracțiune, de exemplu, asistența juridică UK gratuită la o secție de politie;
  • un avocat sau un barrister (avocat în instanță) care să vă pregăteasca cazul și să acționeze în numele dvs în instanță și în unele tribunale.

Cazuri pentru care puteți obține legal aid:

  • Lipsa de adăpost sau riscul de a vă pierde adăpostul;
  • Protejarea dvs sau a copilului dvs împotriva abuzului sau hărțuirii;
  • Asistență de calitate slabă pe care dvs. sau un membru al familiei o primiți din cauza vârstei, a handicapului sau a nevoilor educaționale speciale;
  • Sfaturi privind finantele, copiii sau divortul, daca ati fost intr-o relatie abuziva;
  • Un copil din familia dvs este în pericol să fie luat în grija de catre stat;
  • Mediere familiala, dacă sunteți separat sau vreți sî obtineți divorțul;
  • Discriminare;
  • Contestarea unei decizii luate de govern (în legătură cu un caz personal);
  • Solicitarea de azil sau dacă ați fost victimă a traficului de persoane;
  • Sunteți arestat, interogat sau acuzat de o infracțiune;
  • Aveți nevoie de reprezentare la un tribunal de sănătate mintală sau aveți o anchetă în desfășurare;
  • Recurs la o decizie a tribunalului de securitate socială cu privire la beneficiile dvs.

Eligibilitate:

Dacă vă calificați sau nu pentru legal aid depinde de: tipul cazului si circumstanțele dvs financiare.

Finanțarea cazurilor excepționale:

Este posibil să puteți obține asistență juridică UK în alte cazuri excepționale, dacă puteți demonstra că refuzul asistenței judiciare ar încălca:

  • Drepturile dumneavoastră în temeiul Convenției Europene a drepturilor Omului (ECHR).
  • Drepturile dvs europene la reprezentare juridică.

Cum puteți obține legal aid?

Avocatul dvs sau mediatorul de familie solicită legal aid în numele dumneavoastră. Dacă vă calificați, guvernul va plăti costurile direct către avocat. Nu toți avocații lucrează cu legal aid, deci va fi nevoie să căutați o firmă care lucrează prin legal aid.

Puteți obține ajutor de urgență dacă aveți nevoie de reprezentare urgentă în instanță, de exemplu pentru a vă proteja pe dvs și pe copiii dvs de abuzul domestic.

Avocatul solicită reprezentarea juridică de urgență pentru a acoperi orice acțiune imediată.

Cazuri civile:

Cauzele civile includ probleme precum datorii, familie sau probleme cu locuințele. Pentru a obține legal aid, de obicei, trebuie să demonstrați că nu vă puteți permite să plătiți costurile juridice și problema dvs este gravă.

Trebuie să prezentați detalii și dovezi ale veniturilor, beneficii, economii si informații despre proprietăți, inclusiv cele ale partenerului dvs. Dacă aveți sub 18 ani, este posibil să fie necesar să oferiți informații despre venitul părinților sau tutorilor.

Situația dvs financiară nu contează dacă cazul dvs este în tribunalul pentru sănătate mintală, copii în îngrijire sau răpirea copiilor.

Puteți verifica cu ajutorul următorului link dacă vă încadrați să obțineti legal aid pentru ajutor in cazuri civile: https://www.gov.uk/check-legal-aid

Cazurile penale:

Aveți dreptul la consiliere juridică gratuită daca sunteți interogat la o secție de poliție. Veți obține automat asistență juridică UK pentru reprezentarea juridică în instanță, dacă aveți sub 16 (sau sub 18 ani și sunteți în educație full-time) sau primiți anumite beneficii.

Dacă nu sunteți eligibili pentru legal aid pentru cazul dvs, atunci puteți obține sfaturi de la Law Centres Network, Citizen Advice sau Advice Now. Puteți opta pentru a plăti un avocat privat.

Abuzul sau violența domestica:

Ați putea obține legal aid dacă aveți dovezi că dvs sau copiii dvs ați fost victime ale abuzului domestic sau ale violenței și nu vă puteți permite să plătiți costurile legale.

Dvs sau copiii dvs trebuie să fi fost victime ale abuzului domestic, violenta si/sau control financiar. De exemplu să nu mai aveți acces la un cont bancar comun. Trebuie să demonstrați că ați fost expuși riscului de vătămare din partea unui partner. Puteți solicita dovezi de la: instanță, poliție, serviciile sociale, un profesionist din domeniul sănătății, serviciu de asistență în caz de violență domestică sau angajatorul dvs.

Puteți obține sfaturi de la un avocat cu privire la legal aid, dacă sunteți eligibil și cum puteți aplica. De asemenea, puteți aplica direct la echipa de finanațare a cazurilor excepționale de la agenția de Legal aid.

Regulile de legal aid sunt diferite in Scotia și Irlanda de Nord.

Nu uitați că este important să consultați un avocat în caz de orice problemă juridica in UK.

Informațiile din acest articol sunt cu scop informativ și nu pot echivala cu sfaturile primite de la un avocat cu experientă pe problema dvs. Precum este menționat în termenii și condițiile acestui site, nu garantăm că informațiile prezente pe acest site sunt 100% pline de acuratețe.

Pentru informații despre obținere acte și viața în UK puteți accesa lista de informare a proiectului.

Dacă doriți să primiți răspunsuri la întrebările pe care le aveți, vă puteți înscrie gratuit în grupul creat pe Facebook special pentru discuții despre viața în UK.

Scroll to Top
×